“Şatra”- Zaharia Stancu

        Acţiunea se desfăşoară pe fondul celui De-al Doilea Război Mondial şi aduce în prim plan situaţia deportării ţiganilor în Transnistria. Folosind ca şi laitmotiv moartea, autorul redă viaţa unei comunităţi de ţigani, grupaţi în ceea ce se numeşte şatra cu toate vicisitudinile ce le implica razboiul. Spirite libere, dârze şi înflăcărate acestea convieţuiesc după reguli nescrise dar respectate cu stricteţe sub deplina autoritate a reprezentantului lor bulibaşa. Deşi iminenta moarte planează asupra tuturor nu lipseşte nici dragostea care prin pasiuni mistuitoare seacă şi însufleţeşte deopotrivă universul Şatrei.

       Fiind de un realism covârşitor, romanul reuşeşte să impresioneze şi să trimită spre introspecţie, spre acea analiză a vieţii, a cât de fragil este omul în mâna hotărâtoare a destinului. 

 

“Mai curând sau mai târziu viii îi uită pe cei morţi.”

“Viaţă fără moarte nu se poate. Ar fi bine dacă s-ar putea, dar nu se poate. Ba n-ar fi bine. Dacă n-ar fi moarte, viaţa n-ar mai avea nici un haz şi nici un gust.”

“Se află oare pe lume om care să nu vrea să afle ce-o să-i aducă ziua de mâine şi dacă s-ar putea chiar ziua de poimâine? Iar norocul-norocelul… Cine nu râvneşte să şi-l cunoască măcar cu un ceas mai devreme? Toţi nădăjduim făţiş ori în taină că într-o zi ne vom întâlni cu norocul. Săracul lipit pământului jinduie să se scuture de sărăcie, bogatul visează să devină şi mai bogat. Prinţul se vrea rege. Regele se vrea împărat.”

“Nimic nu era mai scump pe lume ca viaţa. De ce oamenii încercau mereu să şi-o ia unii altora.”

“Viaţa, oricum ar fi trăită, nu este decât un crâmpei de lumină. Pentru fiecare om atât e viaţa: un crâmpei de lumină. Înaintea acestui crâmpei de lumină: oceane de întuneric. După ce se va isprăvi acest crâmpei de lumină: oceane de întuneric, oceane de întuneric şi nimic altceva.”

“Omul, când se uită înainte, i se pare că viaţa lui va fi lungă, nesfârşit de lungă. Şi, de asemenea, i se pare că viaţa e ceva, că viaţa e mult, că viaţa e totul. Poate să fie aşa , şi poate să fie şi altfel. Pentru că, atunci când omul se uită în urmă, i se pare că viaţa a fost puţină, dacă nu chiar nimic. Cum nimic? Cum putuse să-i treacă prin minte acest gând? Viaţa era mult. Viaţa era totul.”

“Şi omului, chiar celui bătrân, oricât ar fi trăit, tot o să i se pară că n-a trăit destul.
Omul nu se satură niciodată de viaţă… niciodată.”

“Nimeni nu s-a născut de două ori. Şi imeni nu a murit de două ori. Omul o dată se naşte şi de murit tot o dată moare. Când află ce e moartea, omul a şi murit. Şi dacă a murit, nu mai are cum să le spună şi altora ce e moartea şi cum e moartea.”

“- Him, cum arată lumea? Tot aşa cum o ştiu eu?
– Tot aşa Sina, nici mai frumoasă, nici mai urâtă. Poate ceva mai rea. Poate ceva mai nechibzuită…”

“- Războiul ne-a învăţat să omorâm tot felul de oameni, fără alegere, şi să nu ne înfricoşăm de nici o faptă.
– Şi mila? Unde e mila?
– A pierit în prima zi de război. Mila a fost omorâtă în prima zi de război.
– Şi dreptatea?
– Care dreptate? De când am plecat de acasă şi ni s-au pus raniţele în spinare, am uitat de dreptate şi acum am ajuns să credem că nu există pe lume nici un fel de dreptate.
– Şi omenia?
– Ha-ha-ha!… Ha-ha-ha!…”

 

“Vălul pictat”- W. Somerset Maugham

              O să spuneţi despre subiectul acestei cărţi că este unul epuizat, unul la ordinea zilei, un subiect ce nu mai prezintă interes sau din contră, scandalos! Ei bine, atunci când accentul cade pe trăirile interioare şi pe relaţiile interumane menite să aducă la suprafaţă capacitatea supremă cu, care am fost înzestraţi şi anume de a ierta, atunci lucrurile se schimbă. Aflăm că, sub semnul dragostei adevărate orgoliul păleşte şi greşelile se iartă, că dragostea înţeleaptă este înţelepciunea dragostei! 

“… Ce contează este să iubeşti, nu să fii iubit. Noi nu le suntem recunoscători celor ce ne iubesc. Daca nu-i iubeşti nu fac decât să te plictisească.”

“Nu înseamnă nimic să îţi faci datoria, aşadar ceea ce ţi-se cere, şi nu e un merit mai mare decât să te speli pe mâini când sunt murdare. Singurul lucru care contează este dragostea pentru datorie. Când dragostea şi bucuria sunt unul şi acelaşi lucru, atunci ai în tine harul şi te vei bucura de o fericire care depăşeşte orice înţelegere.”

“Dacă uneori este nevoie să-i minţi pe alţii, e întotdeauna ruşinos să te minţi pe tine.”

“Blândeţea îi aduce victoria celui care tace şi siguranţa celui care se apără. Puternic este cel care se cucereşte pe sine.”

“Eşecul este temelia succesului, iar succesul este ispita eşecului.”

“Sunt mulţi proşti pe lumea asta şi când un om aflat într-o poziţie destul de înaltă nu-şi dă aere, îi bate pe umeri şi le spune că e gata să facă orice pentru ei, are toate şansele ca ei să-l socoată isteţ.”

“Trecutul e sfârşit. Mortul de la groapă nu se mai întoarce. Totul e nesigur- şi viaţa, şi ce mă aşteaptă pe mine-, dar păşesc mai departe cu inima uşoară şi entuziastă. Sunt atâtea lucruri pe care aş vrea să le ştiu. Vreau să citesc şi să învăţ lucruri. Văd în faţa mea veselia şi distracţiile splendide ale lumii, oameni şi muzică şi dans, şi văd frumuseţea, marea şi palmierii, răsăritul şi apusul soarelui, noaptea înstelată. Toate sunt amestecate, dar discern vag un tipar şi văd înaintea mea o bogăţie inepuizabilă, misterul şi ciudaţenia ficărui lucru, compătimirea şi milostenia, Calea şi Drumeţul şi, poate, la capătul drumului, pe Dumnezeu.”

“Tuareg” -Alberto Vasquez-Figueroa

        “Tuareg” este un roman destul de amplu ca şi desfăşurare a evenimentelor. Chiar dacă tindem să credem la un moment dat că tema politică predomină sau din contră accentul cade pe tradiţiile (regulile nescrise) şi trăsăturiile de caracter  specifice tuaregilor, substratul este însă altul. Şi anume, se reduce la particularităţile personajului principal, Gacel. Pentru că, înainte de a fi tuareg, de a avea anumite principii, Gacel este supus uneia dintre cele mai comune slăbiciuni umane: orgoliul!

Astfel că pornind de la o acţiune menită să-i apere onoarea, acesta recurge la crimă şi asemeni principiului domino, o crimă atrage altele, lucru care ajunge să îl depărteze tot mai mult de ţel şi să-l interpună în situaţii aparent fără ieşire. 

Finalul impresionant ne demonstrează încă o dată faptul că acţiunile instinctive pot uneori să primeze în faţa celor afective şi că axându-ne prea mult pe luptă, pe armele de care dispunem, pierdem din vedere scopul final al acesteia!

“Memoriile unei gheişe” – Arthur Golden

      Îmi amintesc că am lecturat acest roman mai mult sub impulsul curiozităţii, curiozitate care mi-a fost stârnită de către o postare pe o reţea de socializare, postare ce îl prezenta ca şi roman de suflet. Lucrul acesta m-a determinat sa îi aloc şi lui timpul cuvenit iar ca şi o părere de ansamblu pot să spun că este un roman destul de greu de digerat, fiind brutal în trăiri pe alocuri. Faptul ca destinul îţi este dictat şi dirijat în permanenţă de către alte persoane, că viaţa practic nu îţi aparţine şi că dragostea este ceva inaccesibil, te determină să te întrebi dacă poate să existe ceva care să îţi poată mutila mai mult decât atât, sufletul?!

“Vreau să spun că dacă ai trăit o seară mai frumoasă decât oricare alta din viaţa ta, îţi pare rău că se termină, dar eşti în acelaşi timp recunoscător că a existat.”

“E o zi prea frumoasă ca să fii atât de nefericită.”

“Pentru o frântură de clipă mi-am imaginat o lume cu totul diferită de cea pe care o cunoşteam, o lume în care să fiu tratată nepărtinitor, poate chiar cu bunătate.”

“Apa nu aşteaptă niciodată. Îşi schimbă forma, curge pe lângă obstacole şi găseşte calea secretă la care nimeni nu s-a gândit, spărtura minusculă din acoperiş sau din podea. Fără doar şi poate, e cel mai versatil dintre cele cinci elemente. Poate spăla pământul; poate stinge focul; poate subţia metalul. Nici chiar lemnul, care e complementul ei natural, nu poate supravieţui fără apă.”

“Despre Dumnezeu și om” (din jurnalul ultimilor ani) – Lev Tolstoi

“Săracii simt o fericire mai mare decât bogații, fiindcă satisfacerea nevoilor, îmbrăcămintea, atunci când îți lipsea, mâncarea, când flămânzeai, casa, când n-aveai acoperiș, aduc incomparabil mai multă bucurie decât satisfacerea poftelor bogaților.”

“Orice om poate fi iubit. Numai că, pentru a iubi astfel un om, nu trebuie sa-l iubești pentru ceva, ci pentru nimic. Dacă ai să începi să-l iubești astfel, ai să găsești și motive.”

“A întreba dacă există Dumnezeu e ca si cum te-ai întreba: eu exist? Eu îl cunosc pe Dumnezeu în mine, nu întreg, o părticică, o manifestare. Dumnezeu este cel a cărui manifestare sunt eu, iar existența lui e la fel de inevitabilă ca a mea.”

“Ce e Dumnezeu? E ceea ce se află în tine , dar nu e trupul tău. Atât? Nu. Mai este și ceea ce se află în tot ce cunoaștem dar nu e corp.”

“Scopul vieții nu e să fii măreț, bogat, puternic, ci să-ți păzești sufletul”.

“Smerenia și conștiința demnității tale umane sunt unul și același lucru, care nu e compatibil nici cu trufia, nici cu ambiția, nici cu bogăția.”

“Am născocit o rugăciune pentru întâlnirea cu fiecare om: Ajută-mă, Doamne, să mă port cu această manifestare a Ta cu respect și iubire, să mă gândesc numai la judecata Ta, iar nu la cea a oamenilor. Și asta mă ajută foarte mult.”

“Rugăciunea mea de acum este: Ține minte că n-ai treabă cu oamenii, că te aflii în fața lui Dumnezeu.”

“Despre nimic pe lumea asta nu putem spune că există. Tot ce e material se petrece și trece. Dacă există ceva, e numai ce este imaterial.”

“Însemnătatea vieții nu se măsoară prin timp, ci prin profunzimea ei.”

“Cunoașterea și știința sunt lucruri diferite. Cunoașterea e totul, știința e un fragment. La fel ca diferența dintre religie și biserică.”

“Domnii cu această convingere a lor că pot ajuta poporul sunt aidoma căpușelor care ar vrea să însănătoșească omul pe care îl parazitează.”

“Iubirea naște iubire. Dar nu trebuie să așteptăm asta, ci să iubim chiar când nu ni se răspunde cu iubire. Cel mai mare bine nu e să fii iubit, ci să-i iubești pe toți. Atunci este omul liniștit, bucuros.”

“Timiditatea e o trăsătură bună. Timidul simte nevoile altor oameni.”

“Nici o boală nu-mi provoacă mai multă milă decât alienarea mintală, deoarece cu alienații mintal, spre deosebire de toți ceilalți bolnavi și muribunzi, nu e posibilă nici un fel de comunicare.”

“Mi se pare că supunerea față de guvern seamană cu supunerea față de o bandă de tâlhari. Guvernul e o adunătură imorală.”

“Mă întreb cine are o imagine mai adevărată despre Soare. Țăranul care știe unde și când răsare și apune Soarele și ce muncă îndeplinește el până la asfințit, sau savantul care habar n-are de asta, ci cunoaște doar linia imaginară pe care Pământul se învârte în jurul Soarelui.”

“Oamenii care trăiesc după datină, hipnotizaţi de opinia publică, reprezintă 99 la sută, cei care cercetează reprezintă doar unu la sută.”

“Nu numărul anilor pe care i-ai trăit contează, ci cum i-ai folosit.”

 

“Malevil”- Robert Merle

      MalEvil este o utopie ușor diferită, însă scrisă într-un mod absolut impecabil, clar și la obiect. Tratează un subiect care poate oricând să reprezinte un motiv de meditație, și anume care ar fi reacțiile, trăirile unui om când toată realitatea lui se transformă, subit, în întinderi nesfârșite de… cenușă! Când tot ceea ce a avut, familia și cei dragi nu mai sunt! Va putea oare să supreviețuiască un om în aceste condiții? Își va mai dori oare? Mi-a plăcut, pentru că personajele sunt foarte bine conturate, caracterizate iar descrierile ample, acțiunea și dialogurile te fac realmente să simți despre ce este vorba, să fii acolo. Regret însă faptul că nu se mai editează această carte și că doar cu foarte mare noroc poți să o mai găsești în unele anticariate online. Eu am fost o norocoasa că am gasit-o pe Amcarte.ro! 

Vă recomand din suflet o lectură bună!

“E de la sine înțeles că încercăm să ne ascundem neliniștea prin cuvinte.”

“Nu știu cine a spus că inima poate fi vindecată cu ajutorul simțurilor. Cred că așa este, pentru că mi s-a întâmplat și mie.”

“Chiar și oamenii simpli au complexitatea lor.”

“În același timp însă îmi era milă de el. Am observat că genul acesta de oameni gălbejiți, dispeptici și buboși nu sânt niciodată fericiți. Se lasă pradă ambiției, adică nu se dedică lucrurilor care să le facă cu adevărat plăcere, ci acelora pe care alții le găsesc importante.”

“Există momente în care trebuie să-i asculți pe oameni și altele în care urechea este inutilă și e de ajuns să-i privești.”

“În societatea de consum ceea ce consumă omul cel mai mult e optimismul.”

“De când planeta a fost înțesată cu tot ce era necesar pentru a o distruge – și odată cu ea, la nevoie, și planetele cele mai apropiate – lumea a ajuns în cele din urmă să doarmă liniștită. Lucru bizar, însuși excesul de arme de distrugere îngrozitoare și numărul în continuă creștere a națiunilor care le dețineau apăreau ca un factor liniștitor.”

“Ce poate simți un om când tot ceea ce a iubit se află într-o lădiță sub pamânt?”

“Omul este singura specie animală care poate concepe ideea dispariției sale și singura pe care această idee o face să fie cuprinsă de deznădejde. Ce rasă ciudată: atât de pornită să se distrugă și atât de pornită să se conserve.”

“… de ce le-a lăsat Dumnezeu pe creaturile sale  să-i distrugă creația?”

“E curios cum, odată cu dispariția banilor , falsele nevoi au dispărut și ele.”

“Mă gândesc că omul e un animal ciudat dacă dorește cu atâta ușurință moartea aproapelui său.”

“Situații de tranziție se află numai în cărți. în viață, nu.”

“Omul se obișnuiește cu ceea ce în face să trăiască și sfârșește prin a crede că totul vine de la sine. Dar nu-i adevărat, nimic nu este dat pentru totdeauna, orice poate să dispară.”

“Dacă omul trăiește însă mai lent, dacă zilele și anii nu mai trec pe lângă el cu o viteză înspăimântătoare, dacă în sfârșit are timp să trăiască, mă întreb ce a pierdut!”

“Nici chiar instinctul de autoapărare  nu poate înfrânge respectul fată de viața umană cu care ai fost învățat.”

 

“Cartea de la San Michele” – Axel Munthe

  De această dată vă voi vorbi despre un roman scris de către un medic și se pare că medicii continuă să impresioneze. Un altul care m-a impresionat fiind Archibald Joseph Cronin. Cartea vorbește despre peregrinările medicului Munthe, un medic căruia deși îi lipsesc multe cunoștiințe de specialitate, nu ii lipsește sufletul extrem de sensibil și de bun, fiind foarte dedicat profesiei sale. Îmi place că transmite emoții, idei pline de compasiune și pe alocuri momente care te fac să zâmbești. Ultimul capitol din primul volum mi s-a părut absolut răvășitor astfel că l-am încheiat lăcrimând. 

  Dacă și ție îți plac romanele care chiar spun ceva și te fac să simți ce spun, ti-l recomand cu duioșie! 

“Motto: Nu dăruiești nimic oamenilor dacă nu te dăruiești pe tine.”

“Care-i secretul reușitei? Să inspiri încredere. Ce-i încrederea? De unde vine ea, din cap ori din inimă? Ia naștere în straturile superioare ale inteligenței noastre ori este arborele puternic al cunoașterii binelui și răului, ale cărui rădăcini se întind până în străfundurile ființei noastre? Prin ce căi comunică cu ceilalți? Este vizibilă în ochi, se face auzită în vorba rostită? Nu știu; știu numai că nu se poate câștiga prin învățătură, nici veghind la căpătâiul bolnavilor noștrii. Este un dar miraculos, cu care unii sânt inzestrați din naștere iar altora nu le-a fost hărăzit. Medicul care posedă harul acesta este în stare aproape să reînvie și morții.”

“Nu poți fi un doctor bun dacă nu ești milos.”

“Câinele nu se poate preface, nu te poate amăgi, nu poate minți, pentru că nu poate vorbi. Câinele este un sfânt. Este sincer și cinstit din fire.”

“Nu iubim un câine ci câinele. Toți sânt, mai mult ori mai puțin aceași: gata să te iubească și dornici să fie iubiți. Reprezintă cea mai vrednică de iubire , și, din punct de vedere moral , cea mai perfectă creație a lui Dumnezeu.”

“- Știu că viața-i frumoasă, dar mai știu de asemeni că adesea ne-o stricăm singuri, transformând-o într-o comedie proastă ori o tragedie crâncenă, ori amândouă în același timp, așa fel că până la urmă nu mai știi dacă să râzi ori să plângi. Mai ușor este să plângi, însă cu mult mai bine-i să râzi, dar nu în gura mare. ”

“În fond, am o părere mai bună despre femei decât despre bărbați, dar asta nu le-o spun lor. Au o fire cu mult mai curajoasăca noi, înfruntă boala și moartea mai ușor. sânt mult mai miloase și mai puțin vanitoase. În general instinctul le călăuzește cu mult mai mare siguranță în viață decât pe noi inteligența, și nu se dau așa des ca noi în spectacol. Dragostea, pentru o femeie, înseamnă cu mult mai mult decât pentru bărbat: e totul.”

“De ce nu construim mai multe spitale și mai puține biserici, căci te poți ruga lui Dumnezeu orișiunde dar nu poți opera într-un șanț?”

“Cruzimea față de animale, fără apărare care în ochii lui Dumnezeu este un păcat cu mult mai mare decât hoția, se pedepsește numai cu o mică amendă. Știm cu toții că acumularea peste măsură de bogății, este de cele mai multe ori, un furt camuflat cu multă dibăcie în dauna săracilor. N-am dat niciodată peste un milionar în închisoare.”

“De altfel nu îmi trebuiau bani, căci nu aș fi știut ce să fac cu ei, și-apoi, îmi era frică de bani, îi uram. Doream să duc o viață simplă, între oameni simpli și nepervertiți. N-aveam nevoie decât de o cameră spoită cu var, un pat tare, o masă de brad, câteva scaune și un pian. Ciripitul păsăreleor lângă fereastra-mi deschisă și zgomotul mării în depărtare. Tot ce-mi era drag cu adevărat se putea dobândi cu foarte puțini bani.Aș fi fericit în cel mai umil mediu, numai să stau departe de urâțenie.”

“Nu mai văd ce-i urât și josnic, nu mai pot vedea decât ce-i frumos, , blând, curat.”