“Magicianul”- John Fowles

       Magicianul este o lecţie a conşţiinţei. Un om complet superficial în dragoste, egoist, egocentrist trăieşte o experienţă menită să îl “educe” sentimental. 

“Am simţit atunci dintr-o dată că eram un singur trup, o singură persoană, chiar şi acolo; că dacă ar fi dispărut, eu aş fi rămas injumătăţit. Un sentiment infiorător ca de moarte, pe care orice om mai puţin cerebral şi absorbit de propria persoana, l-ar numi dragoste.”

“Un anumit individ se implică în societate fără să realizeze aceasta, celălalt se implică în societate controlând-o.”

“A publica nu este treaba poeţilor; să fii poet este totul, sa fii cunoscut ca poet este nimic” Emily Dickinson

“În viaţa fiecăruia apare un moment de maximă intensitate. Atunci trebuie să ştii să te accepţi. Este momentul în care eşti ceea ce eşti şi totodată ceea ce vei fi.”

“Un tânăr care nu-şi riscă viaţa nici măcar o dată este şi smintit şi laş.”

“Toate republiciile ideale sunt nişte prostii. Nebunia de a căuta moartea este ultima şi cea mai mare perversitate a noastră (nr. război). Venim din noapte, plecăm în noapte. Ce rost are să trăim în noapte?”

“- Nu ai un sentiment de ruşine să fii musafirul unui trădător de ţară?
– Nu cred că aţi trădat specia umană.
– Specia umană nu contează. Eul nu trebuie trădat.
– Dar nici Hitler nu şi-a trădat eul.
– Ai dreptate. El nu. Dar milioane de germani şi-au trădat eul. Aceasta a fost tragedia.
Nu că un om a avut curajul de a fi ticalos, dar că milioane de oameni nu au avut curajul de a fi buni.”

“Nu avem voie să lăsăm totul la voia întâmplării, aşa cum nu avem voie să ne înecăm în mare.”

“Nu este vorba de a înota. Este vorba să ştii în ce direcţie.”

“Fiecare dintre noi este o insulă. Dacă nu am fi, am înnebuni pe loc. Între aceste insule sunt vapoare, avioane, telefoane, telegrafie – ce vrei. Oamenii rămân insule. Insule care se pot scufunda şi pot dispărea pentru vecie.”

“Voi tinerii de astăzi vă jucaţi cu trupurile cât vreţi, vi le daţi, vi le oferiţi cât vreţi. Noi atunci nu aveam voie. Dar voi, ţineţi minte, aţi plătit preţul vostru: aţi pierdut o lume bogată în mister şi emoţii subtile. Dacă eşti destul de deştept, nu vei deplânge trecutul pentru ce acesta nu a cunoscut, ci te vei compătimi pe tine pentru ceea ce trecutul a cunoscut.”

“Ideea că ne plac oamenii este o iluzie pe care trebuie s-o păstrăm în noi dacă vrem să trăim în societate. -…- Tu vrei să fii iubit? Eu mă mulţumesc pur şi simplu să “fiu” să exist. Conchis

“Bogăţia e un monstru. Îţi trebuie o lună ca să înveţi s-o controlezi din punct de vedere financiar, dar e nevoie de ani întregi ca să înveţi s-o controlezi din punct de vedere psihologic.”

“Există o limită dincolo de care omul nu mai poate îndura.”

“Eterna sursă a tuturor spaimelor, a tuturor ororilor, a tuturor răutăţilor e omul.”

“Cine fură pentru pâine nu are nici o vină. Cine fură pentru aur e vinovat.” (fragment cântec popular grecesc)

“Frumuseţea este ceva de adaos. Ca ambalajul în jurul cadoului. Nu e cadoul în sine.”

 

“Pasărea spin”- Colleen Mccullough

        O saga de familie ce acoperă nici mai mult nici mai puţin de şase decenii, perioadă în care vieţile personajelor principale se schimbă în funcţie de proprile alegeri, adesea greşite sau pripite. Un roman al consecinţelor şi remuşcărilor ce rezidă şi din lipsa asumării proprilor sentimente. 

“Când un om are mâinile bătătorite, asta înseamnă că e cinstit.”

“Nu există nici un lucru hărăzit nouă care să nu prezinte şi un mic dezavantaj.”

“Dar ce om care gândeşte nu se îndoieşte?”

“… caracterul femeii perfecte – pasiv şi totuşi extrem de puternic.”

“Obişnuinţa şi frica sunt greu de depăşit, mai ales când ele coexistă de ani de zile.”

“Nu există nimic pe lume căruia să i se interzică dreptul de a se naşte, chiar dacă e vorba de o idee.”

“Poate nici o fiinţă umană nu ştie să spună ce e mai rău: dorinţa nedefinită, urmată de nelinişte şi iritabilitate, sau dorinţă specifică, cea care te poartă până la îndeplinirea ei.”

“… fiecare om are o oarecare tristeţe în el şi nu e un păcat să-ţi aminteşti o supărare.”

Domnul Nostru ne trimite multe dureri în timpul trecerii noastre spre viaţa eternă.

“De obicei, femeile bune la suflet se chinuie cel mai mult.” (durere fizică)

“Regreta lipsa educaţiei, fiindcă aceasta reprezenta o lacună pe care nici o experientă de viaţă nu o putea umple.”

“Căci numai cei care au alunecat şi au cazut cunosc greutăţile drumului.”

“Fiecare purtăm în noi ceea ce nu putem înăbuşi, chiar de-ar fi să murim. Suntem ceea ce suntem, asta-i tot. Ca vechea legendă celtică despre pasărea cu spinul în piept, cântând atât de dulce ultimul său cântec. Pentru că trebuie să o facă. Aşa îi este destinul. Ştim dinainte că o să facem o greşeală, dar asta nu poate schimba rezultatul, nu-i aşa? Fiecare îşi cântă cântecul, convins că este cea mai minunată melodie pe care a auzit-o vreodată omenirea. Noi singuri ne producem spinii şi nu ne gândim nici o clipă cât ne va costa asta. Nu putem face altceva decât să suportăm durerea şi să ne convingem că a meritat suferinţa.”

“Nici un bărbat nu se vede în oglindă aşa cum este. Şi nici o femeie.”

“Dacă iubeşti oamenii, ei te distrug. Dacă ai nevoie de ei, te lichidează.”

“Tu eşti Stăpânul meu, Dumnezeul meu, iar eu sunt umilul Tău servitor. În ochii Tăi nu conteză decât un singur lucru, bunătatea. Ţie nu-Ţi pasă dacă servitorii Tăi sunt frumoşi sau urâţi. Pentru Tine, numai sufletul e important; totul se vindecă, datorită Ţie îmi aflu liniştea.”

“Dumnezeu ţi-a dat viaţa, Dumnezeu ţi-o ia! Eşti ţărână şi te întorci în ţărână. Viaţa există numai pentru  acei dintre noi care au eşuat. Dumnezeu este lacom, îi cheamă la El pe cei mai buni!”

“Poate că aşa arată iadul, o lungă condamnare la sclavie pe pământ. Poate că noi îndurăm suferinţele iadului, trăind…”

“Ăsta este scopul bătrâneţii. Să ne dea timp să ne tragem sufletul înainte de a muri, să înţelegem de ce am făcut un lucru sau altul.”

“Poate că senilitatea este o binefacere adusă celor care nu se pot împăca cu trecutul lor.”

“Pasărea, cu spinul înfipt în piept, urmează ciclul implacabil al legii nescrise; nu ştie de ce impuls este condusă, dar îşi începe călătoria pe care o sfârşeşte aruncându-se singură într-un spin. Şi moare cântând. Chiar în momentul în care spinul o pătrunde, ea nu-şi dă seama că o aşteaptă moarte; cântă, cântă până când nu mai rămâne nici o picătură de viaţă în ea, până când nu mai poate să scoată nici un sunet. Dar noi, noi cei care ne implantăm singuri spinii în piept, noi ştim! Noi înţelegem! Şi totuşi o facem!”

“Anna Karenina” – Lev Tolstoi

         O părere generală despre autor ar fi că spre deosebire de colegii ruşi acesta abordează un stil mult mai simplu. Acţiunea este lentă, uşor de urmărit şi de înţeles. Personajele sunt puternic conturate mai ales din punct de vedere psihologic şi moral. Anna este genul de femeie duală care neavând parte de dragostea ideală visată în adolescenţă şi căsatorindu-se cu un om mult mai învârstă decât ea, se transpune în femeia adulterină. Cu toate că numeroase recenzii o situează pe aceasta în cea mai proastă lumină, fiind de condamnat sau cel puţin fiind tratată cu indiferenţă, pentru mine Anna (a se observa titul: Anna Karenina – ea fiind şi rămânând Karenina toată viaţa) nu este decât o nenorocită a sorţii care încearcă din rasputeri să îşi găsească identitatea şi mai ales pe cineva prin care să trăiască. Deşi în aparenţă deseori veselă ea dispune de o viaţă interioară marcată de zbucium, deziluzii şi taine. Instabilitatea emoţională datorată sufletului său sensibil o determină să fie iritantă, bănuitoare şi în cele din urmă să recurgă la regretabilul gest. Anna este exemplul de necontesat a faptului că fără dragoste cel mult supravieţuieşti, nici vorbă să trăieşti! În schimb am rezonat şi cu Alexis Karenin chiar dacă pare a fi o contradicţie. Karenin este genul de om ce aparţine tipologiei securizant remarcându-se prin stabilitate şi constanţă. Credinţa sa puternică precum şi altruismul său îl situează printre caracterele preferate. În schimb nu aceeaşi imagine favorabilă exprimă Alexis Vronski. Vronski este genul de om căruia i-se potriveşte mănuşă celebrul proverb: “lupul îşi schimbă părul dar năravul ba” pentru că o parte din mândria sa de a se recunoaşte carismatic şi a produce vâlvă în rândul femeilor nu cedează niciodată. El este genul de om care deşi capabil de sentimente nu se abandonează cu totul în iubire, aşa cum face Anna, lui rămânându-i mereu o doză de realism, realism care din păcate se îmbină cu temerea de a-şi asuma responsabilităţi. Printre persoanjele care nu mi-au stârnit sentimente anume se numără şi Levin, acest Levin idolatrizat de către unii. Consider ca acesta face parte din rândul celor care îşi creează in minte o relaţie ideală şi care dând pieptul cu realitatea manifestă nemulţumire la cel mai mic inconvenient. Deşi muncitor Levin, concepţiile sale cu privire la educaţie sunt de un primitivist dureros. 

“Amorul e ca scarlatina. Trebuie să treci prin el.”

“Scormonind în suflet, dezgropăm deseori ceea ce ar fi rămas tăinuit totdeauna.”

“- Femeia, vezi, tu, oricât ai studia-o, va fi tottdeauna un subiect nou.
– În cazul ăsta, e mai bine să n-o studiezi deloc.
– Nu. Un matematician a spus că plăcerea nu stă în descoperirea adevărului ci în căutarea lui.”

“Nu. Ei vor să ne-nveţe cum să trăim şi habar nu au de fericire; ei nu ştiu că, în afară de dragostea aceasta, nu există pentru noi nici fericire, nici nefericire, că viaţa nu există!” Anna

“Ţăranul care ştie să citească e un mult mai slab muncitor decât cel ce nu ştie. Nu-l poţi trimite să repare drumul şi dacă face un pod, fură scândurile.” Levin

“Neînţelegerea noastră stă în faptul că tu iei, ca nobil, interesul personal, pe când eu socotesc că orice om, ajuns la un anume grad intelectual, nu poate să aibă în vedere decât interesul obştesc.”

“Iar dacă cineva îţi loveşte obrazul drept întinde-ţi şi obrazul stâng, iar celui care îţi ia haina dă-i şi cămaşa.” Karenin

“Dacă nu cauţi decât răsplata, munca ţi se va părea grea, dar dacă iubeşti munca, vei găsi şi răsplata.” Karenin

“Nu există împrejurări cărora omul să nu li se poată adapta, mai ales dacă vede că toţi din jurul său trăiesc la fel.”

“- Suntem mântuiţi prin Cristos, care a suferit pentru noi; suntem mântuiţi prin religie.” Karenin

“Respectul a fost inventat ca să acopere locul gol al iubirii…”

“… Că nu pot gasi o situaţie în care viaţa să nu fie o suferinţă, că toţi ne-am născut ca să suferim; că ştim aceasta şi înventăm mijlocul de a ne înşela. Dar când vedem adevărul, ce trebuie să facem?” Anna

“Raţiunea serveşte omului ca să scape de ceea ce-l chinuieşte.”

“Dacă binele are un motiv, încetează de a fi bine. Dacă are ca urmare răsplata, de asemeni nu mai este bine.”

“Şatra”- Zaharia Stancu

        Acţiunea se desfăşoară pe fondul celui De-al Doilea Război Mondial şi aduce în prim plan situaţia deportării ţiganilor în Transnistria. Folosind ca şi laitmotiv moartea, autorul redă viaţa unei comunităţi de ţigani, grupaţi în ceea ce se numeşte şatra cu toate vicisitudinile ce le implica razboiul. Spirite libere, dârze şi înflăcărate acestea convieţuiesc după reguli nescrise dar respectate cu stricteţe sub deplina autoritate a reprezentantului lor bulibaşa. Deşi iminenta moarte planează asupra tuturor nu lipseşte nici dragostea care prin pasiuni mistuitoare seacă şi însufleţeşte deopotrivă universul Şatrei.

       Fiind de un realism covârşitor, romanul reuşeşte să impresioneze şi să trimită spre introspecţie, spre acea analiză a vieţii, a cât de fragil este omul în mâna hotărâtoare a destinului. 

 

“Mai curând sau mai târziu viii îi uită pe cei morţi.”

“Viaţă fără moarte nu se poate. Ar fi bine dacă s-ar putea, dar nu se poate. Ba n-ar fi bine. Dacă n-ar fi moarte, viaţa n-ar mai avea nici un haz şi nici un gust.”

“Se află oare pe lume om care să nu vrea să afle ce-o să-i aducă ziua de mâine şi dacă s-ar putea chiar ziua de poimâine? Iar norocul-norocelul… Cine nu râvneşte să şi-l cunoască măcar cu un ceas mai devreme? Toţi nădăjduim făţiş ori în taină că într-o zi ne vom întâlni cu norocul. Săracul lipit pământului jinduie să se scuture de sărăcie, bogatul visează să devină şi mai bogat. Prinţul se vrea rege. Regele se vrea împărat.”

“Nimic nu era mai scump pe lume ca viaţa. De ce oamenii încercau mereu să şi-o ia unii altora.”

“Viaţa, oricum ar fi trăită, nu este decât un crâmpei de lumină. Pentru fiecare om atât e viaţa: un crâmpei de lumină. Înaintea acestui crâmpei de lumină: oceane de întuneric. După ce se va isprăvi acest crâmpei de lumină: oceane de întuneric, oceane de întuneric şi nimic altceva.”

“Omul, când se uită înainte, i se pare că viaţa lui va fi lungă, nesfârşit de lungă. Şi, de asemenea, i se pare că viaţa e ceva, că viaţa e mult, că viaţa e totul. Poate să fie aşa , şi poate să fie şi altfel. Pentru că, atunci când omul se uită în urmă, i se pare că viaţa a fost puţină, dacă nu chiar nimic. Cum nimic? Cum putuse să-i treacă prin minte acest gând? Viaţa era mult. Viaţa era totul.”

“Şi omului, chiar celui bătrân, oricât ar fi trăit, tot o să i se pară că n-a trăit destul.
Omul nu se satură niciodată de viaţă… niciodată.”

“Nimeni nu s-a născut de două ori. Şi imeni nu a murit de două ori. Omul o dată se naşte şi de murit tot o dată moare. Când află ce e moartea, omul a şi murit. Şi dacă a murit, nu mai are cum să le spună şi altora ce e moartea şi cum e moartea.”

“- Him, cum arată lumea? Tot aşa cum o ştiu eu?
– Tot aşa Sina, nici mai frumoasă, nici mai urâtă. Poate ceva mai rea. Poate ceva mai nechibzuită…”

“- Războiul ne-a învăţat să omorâm tot felul de oameni, fără alegere, şi să nu ne înfricoşăm de nici o faptă.
– Şi mila? Unde e mila?
– A pierit în prima zi de război. Mila a fost omorâtă în prima zi de război.
– Şi dreptatea?
– Care dreptate? De când am plecat de acasă şi ni s-au pus raniţele în spinare, am uitat de dreptate şi acum am ajuns să credem că nu există pe lume nici un fel de dreptate.
– Şi omenia?
– Ha-ha-ha!… Ha-ha-ha!…”

 

“Vălul pictat”- W. Somerset Maugham

              O să spuneţi despre subiectul acestei cărţi că este unul epuizat, unul la ordinea zilei, un subiect ce nu mai prezintă interes sau din contră, scandalos! Ei bine, atunci când accentul cade pe trăirile interioare şi pe relaţiile interumane menite să aducă la suprafaţă capacitatea supremă cu, care am fost înzestraţi şi anume de a ierta, atunci lucrurile se schimbă. Aflăm că, sub semnul dragostei adevărate orgoliul păleşte şi greşelile se iartă, că dragostea înţeleaptă este înţelepciunea dragostei! 

“… Ce contează este să iubeşti, nu să fii iubit. Noi nu le suntem recunoscători celor ce ne iubesc. Daca nu-i iubeşti nu fac decât să te plictisească.”

“Nu înseamnă nimic să îţi faci datoria, aşadar ceea ce ţi-se cere, şi nu e un merit mai mare decât să te speli pe mâini când sunt murdare. Singurul lucru care contează este dragostea pentru datorie. Când dragostea şi bucuria sunt unul şi acelaşi lucru, atunci ai în tine harul şi te vei bucura de o fericire care depăşeşte orice înţelegere.”

“Dacă uneori este nevoie să-i minţi pe alţii, e întotdeauna ruşinos să te minţi pe tine.”

“Blândeţea îi aduce victoria celui care tace şi siguranţa celui care se apără. Puternic este cel care se cucereşte pe sine.”

“Eşecul este temelia succesului, iar succesul este ispita eşecului.”

“Sunt mulţi proşti pe lumea asta şi când un om aflat într-o poziţie destul de înaltă nu-şi dă aere, îi bate pe umeri şi le spune că e gata să facă orice pentru ei, are toate şansele ca ei să-l socoată isteţ.”

“Trecutul e sfârşit. Mortul de la groapă nu se mai întoarce. Totul e nesigur- şi viaţa, şi ce mă aşteaptă pe mine-, dar păşesc mai departe cu inima uşoară şi entuziastă. Sunt atâtea lucruri pe care aş vrea să le ştiu. Vreau să citesc şi să învăţ lucruri. Văd în faţa mea veselia şi distracţiile splendide ale lumii, oameni şi muzică şi dans, şi văd frumuseţea, marea şi palmierii, răsăritul şi apusul soarelui, noaptea înstelată. Toate sunt amestecate, dar discern vag un tipar şi văd înaintea mea o bogăţie inepuizabilă, misterul şi ciudaţenia ficărui lucru, compătimirea şi milostenia, Calea şi Drumeţul şi, poate, la capătul drumului, pe Dumnezeu.”

“Tuareg” -Alberto Vasquez-Figueroa

        “Tuareg” este un roman destul de amplu ca şi desfăşurare a evenimentelor. Chiar dacă tindem să credem la un moment dat că tema politică predomină sau din contră accentul cade pe tradiţiile (regulile nescrise) şi trăsăturiile de caracter  specifice tuaregilor, substratul este însă altul. Şi anume, se reduce la particularităţile personajului principal, Gacel. Pentru că, înainte de a fi tuareg, de a avea anumite principii, Gacel este supus uneia dintre cele mai comune slăbiciuni umane: orgoliul!

Astfel că pornind de la o acţiune menită să-i apere onoarea, acesta recurge la crimă şi asemeni principiului domino, o crimă atrage altele, lucru care ajunge să îl depărteze tot mai mult de ţel şi să-l interpună în situaţii aparent fără ieşire. 

Finalul impresionant ne demonstrează încă o dată faptul că acţiunile instinctive pot uneori să primeze în faţa celor afective şi că axându-ne prea mult pe luptă, pe armele de care dispunem, pierdem din vedere scopul final al acesteia!

“Memoriile unei gheişe” – Arthur Golden

      Îmi amintesc că am lecturat acest roman mai mult sub impulsul curiozităţii, curiozitate care mi-a fost stârnită de către o postare pe o reţea de socializare, postare ce îl prezenta ca şi roman de suflet. Lucrul acesta m-a determinat sa îi aloc şi lui timpul cuvenit iar ca şi o părere de ansamblu pot să spun că este un roman destul de greu de digerat, fiind brutal în trăiri pe alocuri. Faptul ca destinul îţi este dictat şi dirijat în permanenţă de către alte persoane, că viaţa practic nu îţi aparţine şi că dragostea este ceva inaccesibil, te determină să te întrebi dacă poate să existe ceva care să îţi poată mutila mai mult decât atât, sufletul?!

“Vreau să spun că dacă ai trăit o seară mai frumoasă decât oricare alta din viaţa ta, îţi pare rău că se termină, dar eşti în acelaşi timp recunoscător că a existat.”

“E o zi prea frumoasă ca să fii atât de nefericită.”

“Pentru o frântură de clipă mi-am imaginat o lume cu totul diferită de cea pe care o cunoşteam, o lume în care să fiu tratată nepărtinitor, poate chiar cu bunătate.”

“Apa nu aşteaptă niciodată. Îşi schimbă forma, curge pe lângă obstacole şi găseşte calea secretă la care nimeni nu s-a gândit, spărtura minusculă din acoperiş sau din podea. Fără doar şi poate, e cel mai versatil dintre cele cinci elemente. Poate spăla pământul; poate stinge focul; poate subţia metalul. Nici chiar lemnul, care e complementul ei natural, nu poate supravieţui fără apă.”